Alina-Serban-cvartet-animaAlina Masiliev - vioara I - absolventă a Universităţii de Muzică Bucureşti, Facultatea de Interpretare Muzicală, secţia vioară şi a cursurilor de Master cu specializarea: "Stilistică şi Interpretare Muzicală". A  participat la numeroase cursuri de specializare cu prestigioşi profesori internaţionali: Igor Oistrakh, Marco Rizzi, Boris Garlitsky, Zakhar Bron etc. Este laureată a mai multor concursuri naţionale şi internaţionale. În cadrul activităţii sale bogate artistice, a susţinut recitaluri atât în ţară: Muzeul Nottara, Muzeul Aman, Centrul Cultural American, Ateneul Român - Sala Studio, Muzeul Enescu - Sala Cantacuzino, cât şi peste hotare - în Franţa, Belgia, Germania, Italia şi S.U.A. Pe lângă activitatea concertistică, a colaborat cu Orchestra Naţională a Operei Bucureşti. Între anii 2007-2009 a făcut parte din alt cvartet (vioara I), alături de care a susţinut numeroase recitaluri, participând la realizarea unui CD de colinde atât ca violinistă, cât şi ca solistă vocală. În prezent, pe lângă preocuparea continuă în perfecţionarea violonistică, este studentă în anul IV la Universitatea de Muzică, secţia Canto.

elena-tiriboi-cvartet-animaElena Popa - vioara a II-a - a participat la numeroase evenimente muzicale româneşti şi internaţionale. Licenţiată a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, a susţinut recitaluri în unele dintre cele mai importante centre culturale din capitală: Sala Radio, Teatrul Naţional, Palatul Regal, Sala Dalles, Centrul „Tinerimea Română", Palatul Cantacuzino, Casa de Cultură a Ministerului de Interne, Cercul Militar Naţional. De asemenea, participă la masterclass-uri susţinute de prof. Marius Ungureanu – Germania şi prof. Semion Yaroshevich - Israel, fiind laureată a unor concursuri de specialitate renumite. Tânăra violonistă este angajată a Filarmonicii "Muntenia"şi a Filarmonicii Piteşti, colaborând de-a lungul timpului şi cu Orchestra de Cameră Radio, Filarmonica Giurgiu, Teatrul Liric – Galaţi, având în palmares prezenţa la festivaluri internaţionale, cum ar fi "Dacia – Mediterranee"(Sete, Franta), "Young Artists Festival", (Bayreuth, Germania), Kurs Europa, (Siegen, Germania) şi turnee in Bulgaria, Serbia, Italia, Germania, Franţa. Pe lângă acestea, a putut fi urmarită şi în diverse show-uri şi emisiuni televizate.

diana-toma-cvartet-animaDiana Andreea Toma – violă – absolventă a Universiăţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (Facultatea de Interpretare Muzicală – secţia violă). În timpul liceului (Dinu Lipatti) a participat la numeroase turnee cu orchestra liceului în Elveţia, Franţa, Italia, Spania, etc. Împreună cu o formaţie camerală, în perioada facultaţii (2001), a susţinut concerte în Germania (Stuttgart, Hamburg). Tot în 2001, datorită rezultatelor foarte bune, a obţinut o bursă în Germania (Bayreuth). A colaborat cu mai multe orchestre printre care Filarmonica Giurgiu, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio şi Filarmonica George Enescu. Fostă membră a unui alt cvartet (2001 - 2009), alături de care a castigat in 2003 - Premiul I si premiul special pentru cea mai buna interpretare a unei piese romanesti - Concursul National "Beethoven"- Bucuresti si a realizat doua CD-uri. De asemenea a colaborat cu Marius Moga pentru albumul "Mindfields" si a facut parte din formatia "Acoustic Park" alaturi de Eugen Mihaescu cu care a lansat albumul "Pariu cu inima". A apărut în doua videoclipuri cu formatia Acoustic Park ("Pariu cu inima" si "Suflet vagabond") si in videoclipul Angelei Similea şi Ovidiu Komornyk – "Suflet Pierdut".

ioana-peteu-cvartet-animaIoana Ştefania Stanciuc - violoncel - absolventă a Universitaţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Interpretare muzicală şi a cursurilor de Masterat, clasa maestrului Aurel Niculescu. Posesoare a numeroase premii naţionale şi internaţionale, în prezent este angajată a Filarmonicii "Muntenia"din Târgovişte, şefă partidă violoncel. De asemenea, a colaborat cu Filarmonica George Enescu, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, cu care a participat la numeroase turnee: Franţa, Olanda, Luxemburg, Belgia. A colaborat şi imprimat alături de formaţia Iris în albumul 4 Motion, colaborând cu orchestra "Dansez pentru tine" (PRO TV). A realizat numeroase concerte în ţară şi străinătate alături de formaţia Bucharest AV. Fostă membră a unui alt cvartet (2007-2009), alături de care a realizat două CD-uri.